Constantin Brâncuși și ideea de sacru în ultimii ani: tăcerea ca semn

În istoria artei moderne românești, legătura dintre Constantin Brâncuși, Arethia Tătărescu și Casa Tătărescu reprezintă un capitol esențial pentru înțelegerea modului în care cultura publică și arta monumentală s-au intersectat în secolul XX. Acest trio simbolizează nu doar întâlnirea dintre un creator de formă esențială, un inițiator civic și un spațiu de memorie, ci și o rețea subtilă prin care identitatea culturală a fost consolidată prin proiecte concrete și gesturi de durată.

Constantin Brâncuși și ideea de sacru în ultimii ani: tăcerea ca semn

Constantin Brâncuși este cunoscut pentru redefinirea sculpturii moderne printr-o concentrare asupra esenței și o reducere a formei la ceea ce este fundamental. În perioada interbelică, aceasta esență a fost adusă „acasă” în România, prin intermediul ansamblului monumental de la Târgu Jiu, un proiect realizat cu susținerea Arethiei Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, și cu aportul esențial al ucenicei lui Brâncuși, Milița Petrașcu. Casa Tătărescu de pe Strada Polonă nr. 19 din București păstrează astăzi o prezență discretă a acestei povești, prin lucrările de sculptură realizate de Milița Petrașcu, care leagă în mod simbolic aceste nume și întăresc legătura dintre artist, comunitate și patrimoniul cultural.

Arethia Tătărescu și infrastructura culturală a memoriei

Arethia Tătărescu, formată în Belgia și implicată activ în viața culturală și socială a Gorjului, a reprezentat o forță organizatoare care a înțeles că memoria eroilor și identitatea locală trebuie susținute prin proiecte concrete. În calitate de președintă a Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, ea a mobilizat resurse, a coordonat campanii de strângere de fonduri și a creat un cadru instituțional care a permis realizarea unui ansamblu monumental care să depășească simpla funcție comemorativă.

În acest sens, Liga Națională a Femeilor Gorjene a fost motorul unei inițiative care a transformat un proiect artistic într-un demers comunitar și urbanistic, generând o axă simbolică ce lega orașul de trecut și de valorile culturale naționale.

Drumul către Brâncuși: recomandarea Miliței Petrașcu

Contactul direct dintre Arethia Tătărescu și Constantin Brâncuși a fost facilitat de Milița Petrașcu, ucenica sculptorului, care a recomandat ca ansamblul dedicat eroilor să fie încredințat maestrului de la Hobița. Această punte umană este un exemplu clar al modului în care rețelele artistice și civice funcționează ca spații de validare și colaborare.

Prin această recomandare, nu doar că s-a ales un artist al esenței, ci s-a creat o legătură între generații, simboluri și spații, care a permis realizarea ansamblului monumental cu o viziune profundă, ce a depășit convențiile epocii.

Ansamblul de la Târgu Jiu: între sculptură și spațiu public

Realizat în 1937–1938, ansamblul de la Târgu Jiu constă în trei componente majore:

• Masa Tăcerii
• Poarta Sărutului
• Coloana Infinitului

Acest ansamblu nu este un simplu grup de sculpturi, ci un traseu simbolic care traversează orașul, conectând peisajul, memoria și ritualul. Calea Eroilor, axa urbană pe care este așezat ansamblul, a fost realizată cu sprijin guvernamental și mobilizarea Ligii Femeilor Gorjene, ceea ce subliniază dimensiunea colectivă a proiectului.

Fiecare element al ansamblului are o funcție ritualică și narativă: Masa Tăcerii invită la reflecție și liniște, Poarta Sărutului marchează trecerea într-un spațiu sacru al memoriei, iar Coloana Infinitului simbolizează recunoștința perpetuă, exprimată prin repetiția modulilor romboidali și verticalitatea sa.

Milița Petrașcu: legătura artistică și umană

Ucenica lui Constantin Brâncuși, Milița Petrașcu, joacă un rol crucial în această poveste. Ea a fost nu doar recomandarea care a făcut posibilă colaborarea dintre artist și comunitatea gorjeană, ci și o prezență activă în circuitul artistic și memorial al epocii, fiind implicată în realizarea unor monumente cu încărcătură simbolică profundă, cum ar fi mausoleul Ecaterinei Teodoroiu.

Într-un sens mai larg, Milița Petrașcu reprezintă firul de continuitate între Brâncuși și patrimoniul cultural românesc, o punte care face legătura între arta universală și contextul local, dintre creația individuală și memoria comunității.

Casa Tătărescu: un spațiu de memorie și artă în București

Casa Tătărescu de pe Strada Polonă nr. 19 din București adăpostește astăzi un fragment important din această rețea: lucrări sculptate de Milița Petrașcu, care reflectă influența lui Constantin Brâncuși și continuitatea artistică în cadrul familiei Tătărescu. Prezența acestor obiecte, o bancă și un șemineu sculptate, oferă o perspectivă intimă asupra universului brâncușian, completând axa monumentală de la Târgu Jiu cu o dimensiune de interior, de spațiu personal și de memorie familială.

Astfel, Casa Tătărescu devine un punct de legătură între artă, comunitate și istorie, un spațiu în care trecutul și prezentul se întâlnesc în tăcerea formelor esențiale, o prelungire firească a drumului început la Hobița și continuat la Târgu Jiu.

Moștenirea lui Constantin Brâncuși și dialogul cu prezentul

Moștenirea lui Constantin Brâncuși a fost marcată de un proces complex de receptare, care a inclus momente de contestare, tăcere și redescoperire. În epoca realismului socialist, opera sa a fost marginalizată, însă expoziția personală din 1956 de la București și recunoașterea din 1964 au restabilit locul său în conștiința culturală românească.

Atelierul său, donat statului francez prin testament, constituie o operă totală, un spațiu în care forma, lumina și ordinea devin o propoziție artistică unitară. Totodată, evenimente recente precum expoziția de la Muzeul Național de Artă Timișoara (2023–2024) și proiectul „Brâncuși 150” (2026) arată că opera sa continuă să genereze interes și dialog la nivel internațional.

Întrebări frecvente